Go to...

Când şi cum a început creşterea prepeliţelor pentru profit

Un articol de  Mircea Marin  pentru Agrointel

cropped-b0144049_1725031.jpg

Când e vorba de investiţii în agricultură care să aducă profit rapid – prepeliţele sunt printre primele care apar în discuţie.

Ouăle şi carnea micilor păsări pestriţe sînt din ce în ce mai apreciate atât pe segmentul delicateselor accesibile cât şi al hranei sănătoase. Pentru mulţi mici fermieri din întreaga lume prepeliţele reprezintă surse importante de câştig. Desigur, cu condiţia să ajungă pe piaţă.

Mai exact, vorbim despre prepeliţele japoneze – singurele domesticite şi utilizabile în producţia de fermă.

Primele menţiuni privind domesticirea prepeliţelor se regăsesc în cronicile nipone din secolul XII – un împărat din acea vreme, suferind de o boală care potrivit simptomelor descrise ar fi fost azi diagnosticată drept tuberculoză, s-ar fi însănătoşit mâncând carne şi ouă de prepeliţă, pentru regimul monarhului fiind prinse şi domesticite primele exemplare, până atunci vânate ca păsări sălbatice.

Ulterior şi alte scrieri din perioada secolelor XV-XVIII menţionează prezenţa cărnii şi oălor de prepeliţă în dieta aristocraţilor niponi, celor două fiindu-le atribuite proprietăţi curative şi regenerative asociate leacurilor şi alimentelor miraculoase ce puteau păstra tinereţea.

Reţetele din această perioadă vorbesc însă despre prepeliţe sălbatice, vânate pentru carne şi ale căror ouă erau culese din cuiburile găsite pe câmp.

Abia în a doua jumătate a secolului XIX, când burghezia şi-a luat avânt, noua clasă dorind să aibă în farfurie delicatesele vechii aristocraţii, cererea de carne şi ouă de prepeliţă a crescut atât de mult încăt vânatul şi culesul nu au mai fost suficiente impunând domesticirea păsărilor şi creşterea în ferme pentru producţie de larg consum.

Domesticirea s-a făcut exact după metoda descrisă în cronicile secolului XII, fiind furate ouă din cuiburile păsărilor sălbatice şi puse la clocit sub alte păsări de curte.

În prima jumătate a secolului trecut, japonezii au dus cu ei în regiunile ocupate de Imperiul Nipon – în Coreea, China, Taiwan şi ţările din Asia de Sud Est prepeliţele domestice, creând ferme pentru a produce hrana trupelor staţionate peste mări.

Abia după al Doilea Război Mondial europenii şi nord americanii au adus în ţările lor prepeliţa japoneză domestică.

Pentru occidentali prepeliţele domestice japoneze crescute în ferme trebuiau să compenseze lipsa cărnii şi oălor de prepeliţă europeană sălbatică în perioada sezonului prohibit de vânătoare, cu un substitut aproape similar, dar nu identic, mult mai ieftin şi disponibil în cantităţi mult mai mari tot timpul anului.

Reţetele bucătăriilor europene, în special cea franceză, includ felurile bazate pe prepeliţă la categoria vânat, în marile restaurante fiind de altfel făcută distincţia între prepeliţa sălbatică şi cea domestică, ca între un produs mai rar şi deci mai scump şi unul mai accesibil şi deci mai ieftin, les chefs şi alţi experţi culinari subliniind particularităţile de gust şi textură specifice cărnii şi oălor fiecărei categorii de păsări.

Prepeliţa domestică japoneză s-a impus însă pe piaţa ţărilor occidentale ca un produs distinct (substituind totodată fără probleme prepeliţa sălbatică în felurile specifice vânatului în restaurantele cu pretenţii medii)

Astfel, în vreme ce carnea şi ouăle de prepeliţă sălbatică au ajuns să fie comercializate prin circuitele specializate în produse rare care aprovizionează direct bucătăriile marilor hoteluri şi marilor restaurante, şi puţinele comptoirs („băcanii” hyper specializate în produse de calitate înaltă) dedicate bucătăriilor personale ale celor din high class, carnea şi oăle de prepeliţă domestică japoneză au ocupat raioanele marilor magazine alimentare dar şi ale micilor măcelării şi băcanii de cartier.

Veniturile importante aduse de prepeliţele domestice chiar şi fermelor de mici dimensiuni le-au făcut rapid să fie considerate o „cultură profitabilă” fiind folosite în multe reţete pentru eradicarea sărăciei şi sprijinirea micilor fermieri în programele unor organizaţii precum FAO, UNDP, USAID şi UE sau ale unor state.

Spre exemplu în Pakistan – o ţară în emergenţă, unde reducerea sărăciei reprezintă obiectivul prioritar pentru autorităţi – statul mizează într-unul dintre programele dedicate creşterii veniturilor micilor fermieri pe creşterea prepeliţelor pentru producţia de ouă şi carne atât pentru piaţa locală cât şi pentru export.

Programe similare există şi în mai multe state indiene.

Informaţiile privind sectorul sînt destul de puţine, statisticile FAO sau Eurostat incluzând nediferenţiat producţia şi comerţul de carne şi ouă de prepeliţe, fazani, potârnici şi alte păsări similare.

Din puţinele estimări specifice cei mai iportanţi producători de carne şi ouă de prepeliţă la nivel global sînt China, Spania, Franţa, Italia, SUA, Portugalia, Brazilia, Japonia.

În ce priveşte accesul pe piaţă, cu cât producătorul este mai mare cu atât el reuşeşte să îşi vândă mai uşor marfa, cu cât este mai mic cu atât trebuie să se zbată mai mult. Marii retaileri internaţionali îi contactează în mod exclusiv pe mari producători, cărora le preiau toată producţia, preferând să lucreze cu aceştia transnaţional aducând carne şi ouă de prepeliţă din import chiar şi atunci când pe piaţa locală sînt producători locali dar de dimensiuni mai mici.

Aceasta creează o problemă pentru ultimii menţionaţi dar şi pentru succesul programelor de dezvoltare regională şi reducere a sărăciei care mizează pe dezvoltarea fermelor de producere a cărnii şi oălor de prepeliţă pentru creşerea veniturilor fermierilor şi comunităţilor rurale.

În Pakistan, exemplul dat mai sus, programul prevede şi înfiinţarea unei structuri care să preia producţia de carne şi ouă de prepeliţă spre a o vinde mai departe pe plan naţional sau internaţional, prin aceasta statul suplinind atât capacitatea redusă a micilor fermieri din această ţară de a-şi găsi beneficiari cât şi recuperând banii acordaţi pentru acoperirea costurilor sale în dezvoltarea proiectului.

În cam toate proiectele dedicate reducerii sărăciei care mizează pe stimularea producţiei de carne şi ouă de prepeliţă pentru a creşte veniturilor fermierilor cu suprafeţe mici şi dezvoltarea comunităţilor rurale sînt prevăzute şi forme de asistenţă în a avea acces pe piaţă – nu neapărat prin preluarea producţiei.

În Spania, cel mai mare producător european de carne şi ouă de prepeliţă, producţia este concentrată la nivelul a cinci mari producători. Cel mai mare dintre aceştia (70% din totalul producţie) este o companie de sine stătătoare integrată vertical, al doilea (15% din totalul producţiei) este însă o asociaţie de fermieri. Ambele lucrează direct cu marile lanţuri de retail prezente în Europa care duc produsele lor pe rafturile magazinelor pe care le au în toate ţările continentului, inclusiv în România.

Şi ceilalţi trei producători importanţi din Spania (cu cote de 10%-5% din producţie) sînt tot cooperative ce reunesc producători mijlocii şi mici asociaţi la nivel regional.

Cazul spaniol indică un exemplu de cum, prin creearea unor cooperative, producătorii mici şi mijlocii au reuşit să ajungă mai uşor pe piaţă cu produsele lor depăşind handicapul creat de preferinţa marilor lanţuri de retail pentru producătorii mari.

Şi în Franţa, marii producători, sînt de fapt cooperative ale fermierilor din diferite regiuni ale ţării – în regiunea Loire se produce 30% din totalul la nivel naţional.

În Europa cea mai mare fermă de producţie a cărnii şi oălor de prepeliţă nu se află însă în niciuna dintre marile ţări producătoare de pe continent ci în Estonia, aceasta acoperind întrega piaţa locală şi exportând masiv în celelalte ţări baltice şi Finlanda, unde producţia sa este preluată atât de lanţuri de retail cât şi de restaurante, şi pentru restaurante de hoteluri sau linii maritime de transport.

Restaurantele şi hotelurile, reprezintă clienţi importanţi pentru producătorii medii şi în Spania, Franţa şi Italia unde aprovizionarea se face pe plan regional pentru a se asigura prospeţimea şi competitivitatea preţului de producător.

După restaurante şi hoteluri, pentru producătorii medii următorii beneficiari ca importanţă sînt lanţurile regionale de retail, care, de asemenea, se aprovizionează pe plan local, preluând şi alte produse agro-alimentare, proaspete pe care, aceştia le pot pune la dispoziţie, în condiţiile în care producţia de carne şi ouă de prepeliţă nu este aproape niciodată singurul obiect de activitate al acestora.

În Franţa micii fermieri, neasociaţi, îşi distribuie de preferinţă cea mai mare parte din producţia de carne şi ouă de prepeliţă, de asemenea alături de alte produse de fermă, prin micile băcănii, care la nivel naţional, prin numărul lor alcătuiesc o reţea foarte extinsă şi diversificată ca ofertă.

Internetul, prin siturile specializate în comerţ engros, oferă o cale producătorilor medii şi mici de a-şi găsi clienţi cărora să le vândă producţia, atât pe plan local cât şi pe plan internaţional.

Astfel, producătorii de nivel mediu din China, ţară în care 85% din producţia de carne şi ouă de prepeliţă este realizată în cadrul fermelor de stat deţinute de combinate avicole mari, reuşesc să îşi găsească clienţi, potenţial din întreaga lume, prin ofertele plasate pe situl Alibaba.com.

În Europa, funcţionează mai multe situri de comerţ en gros cu produse agro-alimentare, care permit producătorilor, în general medii, să îşi găsească clienţi atât pe plan regional şi naţional cât şi din alte ţări – un bun exemplu este cel al unui producător din România a cărui ofertă am regăsit-o plasată pe situl Espaceagro.com

Tot internetul le oferă producătorilor medii şi chiar mici, posibilitatea să îşi facă oferta cunoscută prin intermediul blogurilor sau siturilor proprii.

În concluzie s-ar putea spune că, la fel ca şi în cazul altor „culturi profitabile” pentru a avea succes nu este suficient să produci ci să şi reuşeşti să vinzi. Penru deţinătorii de crescătorii mici şi de ferme medii, devine imperativ să se asocieze penru a putea intra în relaţie u marii cumpărători, mai ales acolo marile lanţuri de retail domină segmentul de desfacere. De asemenea siturile specializate de oferte agro-alimentare en gros, pot oferi mijloace de a găsi rapid cumpărători interesaţi în alte ţări.

About Prepelite-Salaj