Go to...

Pe dealurile de lângă Brâglez. Turnul cu ferăstruică. Gresiile uriașe cu rădăcini

Dealurile Sălajului au un farmec aparte. Și nu doar pentru pitorescul lor, ci, mai ales, pentru locurile pe care le păstrează ca pe niște secrete, care – că de aia-s secrete -, nu-s pentru oricine, doar pentru cei care vor să le descopere. Iar ”secretele” ăstea, odată ce ajungi acolo, și te aventurezi în pădure ori pe pășunile întinse, ies la iveală, smulgându-ți, de fiecare dată, un ”ooaaauu!”, chiar dacă, după multe zeci de ture sălăjene, pare că nimic nu mai poate să te surprindă. Și chiar dacă gresiile Sălajului îmi sînt deja familiare, formele create de natură sînt întotdeauna surprinzătoare, și apar te miri unde, de parcă ar fi niște sânziene sfioase, dar curioase să vadă cine trece prin pădurea lor. O pădure care freamătă a viață în fiecare urmă lăsată de animalele care trăiesc acolo, în ciripitul păsărilor, în zumzetul insectelor și, preferata mea, în muzica deosebită a pădurii. O muzică de care, odată ce ai învățat să o asculți, nu te mai poți sătura. Și atunci când mi-e dor de muzica asta a vieții, mă întorc în natură, o natură care îmi așază în cale, de fiecare dată, locuri deosebite – un fel de cadouri pe care le primesc cu drag. La urma urmei, eu și natura sîntem prieteni vechi.

pe_langa_braglez_salaj__12_

 

Arcada cu rădăcini. Turnul cu ferăstruică. Murphy

Câteva zeci de metri am făcut doar după ce am intrat în pădure, care a lăsat verdele crud să coloreze frunzele copacilor, și am dat cu ochii de arcada mare, de deasupra mea. În doi timpi și trei mișcări am fost acolo, căscând ochii și minunându-mă: ”Fii atent, cum au crescut rădăcinile ălea pe peretele arcadei, de parcă ar fi o pânză de păianjen uriașă”.

Chiar dacă încă mă minunam de arcada găsită, am simțit că în spatele meu este ceva și mai frumos. Încet, m-am întors și am văzut turnul ăsta de piatră, care părea stingher acolo, de unul singur, așa înalt și slăbănog. Apoi, coborând privirea, am văzut ferăstruica, trecerea către dincolo (bine, unii ar putea zice că-i doar o gaură, dar ce știu ei?), și deja imaginația mi-a luat-o razna: ”Oare unde duce? Ce bine ar fi ca, odată ajuns în cealaltă parte, să descopăr un portal către o altă lume, iar de acolo, pentru că sigur acolo orice e posibil, să pot să aduc cu mine înapoi tot frumosul pe care-l găsesc și să-i dau drumul în lumea asta. S-ar schimba ceva?”

M-am învârtit în jurul turnului cu ferăstruică multe minute, încercând să trec prin fea, lucru la care am renunțat, pentru că aș fi riscat să rup peretele subțire, și atunci s-ar fi risipit toată magia. Așa că m-am mulțumit să-l fotografiez și să mă așez, cuminte, lângă turn. Până când și-a făcut simțită prezența Murphy. Care a făcut ce a făcut și a dat cu legea lui după mine, iar toiagul, pe care-l așezasem lângă picior, a luat-o pe tobogan în jos. Până jos, adică la baza dealului abrupt. Normal, m-am dus după toiag, apoi am urcat panta înapoi, mai mult râzând aducându-mi aminte cum îmi ziceam: ”Hai că se oprește. Fii atent că nu se oprește. Doar nu o să alunece până jos. Ba da, e jos.” Până sus mi-a mai trecut din râs, nu de alta dar s-a băgat gâfâiala în seamă, așa că o pauză lângă turnul cu ferăstruică a fost binevenită.

 

Vezi poze si articolul intreg cu un simplu click  AICI !

About Prepelite-Salaj